Cand dragostea distruge....

Kaya Stravinski

Adrian Ivashkov



Nala Dimkov



Eddie Castile

Zgomote ciudate se auzeau din nou la subsol.Din nou veneau dupa mine.Din nou aveau sa ma tarasca in lumea lor intunecata,plina de durere si groaza,pana aveau sa ma secatuiasca de puteri.
Ma impotriveam ,dar erau mai puternici de fiecare data cand veneau dupa mine.Pastilele nu ma mai ajutau deloc;isi pierdusera efectul de mai bine de 2 luni.
Poate....poate ca azi aveau sa ma evite.Poate ca azi aveau sa se indure de mine si aveau sa ma lase in pace.Poate....pentru ca nu mai rezistam mult timp...
Trebuia sa scap de ei.Erau peste tot.Mai puternici ca mine.Si mai infioratori decat mi-ii aminteam.La inceput,totul era asa de ,,normal'',de parca locul lor ar fi fost langa mine.De parca era ceva normal sa ii vad in forma lor actuala...dar dupa un timp au devenit rai si infricosatori,aratandu-mi lumea in care traiau acum.
O lume rece,inspaimantoare,plina de durere si cruzime....
Lumea in care ma invitasera sa pasesc,de cand incepusera sa ma viziteze.Acum 3 ani si
jumatate ...
Lumea la care ma impotrivisem din prima zi si in care ma tarau de fiecare data cand veneau...
Lumea pe care nimeni nu vroia sa o vada niciodata...si pe care eu o vedeam in fiecare zi,de mai bine de 3 ani..
Lumea in care ei ma vroiau...Iadul.
Ma pregateam sufleteste pentru momentele cand aveau sa vina,cand aveau sama gasesca........cand zgomotele au incetat.
Decat un bazait in surdina se mai auzea.
Stiam ca era decat de moment aceasta liniste....pana reapareau.
Era ceva inevitabil.
Stiam ca intr-un final aveau sa ma ia....eram prea slaba.Eram doar o fata....moroi.

Imi plac personajele si primul next e superb..N-am citit VA dar totusi cred ca o sa-mi placa ficul..

Masina a oprit in fata unor porti gigantice.Am ramas impietrita ,cu ochii mariti de surpriza.La o departare de cateva sute de metri,se ridica o imensa cladire din piatra gri,atat de inalta incat parea sa atinga cerul.O vazusem o data intr-o ilustrata,dar nu fusesem pregatita pentru o asemenea viziune.Parca era un castel din povesti de demult.Zidurile inalte erau imbracate cu iedera,singura pata de culoare din acest peisaj gri.
Turnul Vulturilor.
Noua mea casa pentru cine stie cat timp.Soferul m-a condus pana la intrare,lasandu-mi bagajele in fata portilor de fier .Nici nu am observat cand a disparut in noapte.Era fericit probabil sa scape de mine.Asa cum au fost toti.De asta imi si gasisera acest loc.Sa nu ma mai vada,sa nu ma mai auda,sa scape de tipetele si urletele mele.......Sa ma uite.....
Totusi nu intelegeam de ce ma trimisesera tocmai aici.Era doar o institutie academica normala unde moroi,in special copii familiilor instarite isi petreceau fiecare zi din viata.
Un fel de internat al moroilor,unde toti sunt supravegheati si educati pentru viata din societate.Supravegheati si paziti impotriva strigoilor,a mortilor vii,cu ajutorul dhampirilor,scoliti si instruiti la Academia Sf. Vladimir pentru a deveni o a doua umbra a moroilor.
Familia mea,de fapt ce mai ramasese din familia Stravinski,adica eu si mama,nu eram de rang regal si nici nu eram asa importante ca sa primim un gardian.........asta pana ce mama se recasatorise acum o saptamana, cu Iacob Dimkov,un moroi de rang regal si azi,odata cu venirea mea la Turnul Vulturilor,aveam sa primesc si eu un gardian.
Dimkov insistase sa primesc un gardian,probabil ca sa nu se simta vinovat ca ma expediase la turn....Daca tot nu avea sa aiba grija de mine,atunci sa aiba gardianul....
Ceva la moda printre familiile regale de moroi.
Si totusi nu ii vedeam rostul gardianului.
Nimeni nu stia cine suntnimeni nu ma vedea.Eram invizibila,metaforic vorbind.Doar cand tipam isi aduceau aminte de mine.Doar cand eram vizitata de ei,treceau si ei pe la mine,ca sa se asigure ca inca mai eram in viata.Dar acum,scapasera de mine....Preferasera sa fiu expusa tuturor ca o fiinta impaiata de la un muzeu,decat sa ma tina acasa,in singuratatea mea,,unde nimeni nu-mi stia secretul-acela ca eram vizitata si terorizata de morti.
Nu avea sa treaca mult si toata suflarea din turn avea sa il stie si sa-si doreasca sa fiu doar o fata din imaginatia lor........sa nu exist.
Acasa,decat atunci cand imi aduceau cate un hranitor,o fiinta umana care se oferea voluntar sa ne hraneasca pe noi,moroii,in schimbul senzatiilor provocate de muscatura noastra,eram in preajma cuiva.In rest,stateam inchisa in camera mea,zi si noapte.Iar azi era prima mea iesire,in lume,de mai bine de 3 ani.
Ceata se lasase peste oras,care acum parea pustiu.
Un baiat,cu parul saten,cu un zambet radios pe fata s-a apropiat de portile din fier care imprejmuiau turnul,intr-o uniforma inchisa la culoare,cu o cheie in mana.
-Kaya Stravinski?m-a intrebat
D....da ,am reusit sa zic intr-un final,urandu-ma ca ma balbaiam si acum ,cand eram emotionata.

-Eu sunt Edison Castile.Eddie pentru prieteni,a zis deschizand portile.Gardianul tau.
-O!a fost singurul meu raspuns la aflarea acestei vesti
Nu parea sa aiba mai mult de 18 ani.Si avea sa aiba grija sa fiu protejata impotriva strigoilor si altor pericole.Nu ma simteam deloc bine stiind ca era nevoit sa isi piarda timpul stand dupa fusta mea,de parca as fi fost cine stie ce persoana importanta.
-Imi pare rau ca esti obligat sa faci asta.Le-am zis ca nu am nevoie de protectie.Nu va atenta nimeni la viata mea.Sunt insignifianta.Sunt o nimeni.
-Nu-i adevarat!Orice moroi este important.Si imi face placere sa fiu gardianul tau.E prima mea slujba adevarata.De fapt,vreau sa spun ca esti primul meu moroi,de care trebuie sa am grija in afara Academiei.
-Nu e aici o academie?
-Ba da,dar e exclusiv moroilor.Si decat gardienii moroilor sunt acceptati aici.Pana ce am absolvit am fost elev la Sf Vladimir.Astea sunt toate bagajele tale?a aratat spre singura valiza .
-Cred ca da.Ar fi trebuit sa nu am?Sau....?
-Imi cer scuze.Am fost surprinsa sa vad decat o valiza.
-Inteleg,am zis intorcandu-ma cu spatele la el,incercand sa iau valiza
-Da-mi voie,mi-a zis luand valiza din mana mea.E datoria mea sa te ajut.
-Vrei sa spui sa fii un gentleman,nu-i asa?i-am zis ,zambindu-i.
Eram surprinsa sa realizez ca inca mai stiam cum sa zambesc.Nu o mai facusem de mult timp.
-Ar trebui sa ne grabim.Esti asteptata,a zis mergand in stanga mea.
-De cine?Nu cunosc pe nimeni aici.
-Dar lumea te cunoaste pe tine.Nala Dimkov a organizat un dineu cu ocazia venirii tale aici.
-Nala Dimkov?Nu o cunosc.
-Esti sigura?
-Da.Sunt sigura ca nu cunosc pe nimeni aici.Decat pe tine.
Nala..Numele ei nu-mi spunea nimic.Si totusi...
Atunci am realizat despre cine era vorba.
Nala Dimkov,fiica noului sot al mamei mele.
-Nala Dimkov este aici la turn?
-Deci o cunosti?
-Nu personal.Dar este fiica celui care te-a angajat.Iacob Dimkov este casatorit cu mama mea.
-Deci e sora ta vitrega.
-Nu as merge chiar pana acolo incat s-o numesc sora.Nici nu ne cunoastem.
-Atunci o s-o cunosti peste cateva minute.Din cate am auzit locuieste aici practic de cand s-a nascut.Turnul e ca o casa pentru ea.
-Si e obligatoriu sa merg la acest dineu?Stiu ca ai zis ca e dat in cinstea mea dar...nu ma simt inca pregatita sa stau printre atatia necunoscuti care vor doar sa se holbeze la mine de parca as fi de vanzare.As prefera sa nu merg.
-Nu cred ca e obligatoriu.Dar cred ca e bine sa te duci.In fond,nu ai vrea sa ti-o faci ca dusman pe Nala.Si nu ai nimic de pierdut daca mergi,socializezi 5 minute si apoi pleci.In caz ca devine prea plictisitor sau prea mult pentru tine,inventez eu o scuza si te scot de acolo.Ce zici?
-Multumesc Eddie.Chiar e o idee buna.Poate asa le satisfac curiozitatea si apoi au sa ma lase in pace....au sa uite ca exist.
S-a uitat la mine,un pic nedumerit,dar nu a mai zis nimic.M-a condus pe un coridor cufundat in semi intuneric ,dupa ce am urcat spirala de scari de la intrarea in Turn,si care ducea la dormitoare.Desi parea relaxat si vesel,Eddie era cu ochii in patru.Chiar daca il cunoscusem de doar cateva minute,ma simteam in siguranta cu el in preajma.S-a oprit la penultima usa de pe palier si a deschis-o,aprinzand lumina.Candelabrul enorm ce atarna de tavanul inalt a scanteiat imprastiind lumina in toata camera,care era mult peste ceea ce imi imaginasem .Un pat mare,cu baldachin,mobila luxoasa si covoarele in care iti intrau picioarele pana la glezne erau cu siguranta pentru o regina.
-Cred ca e o greseala.Asta cu siguranta nu e camera mea.Eu nu imi pot permite asa ceva.
-Sigur e a ta.In caz ca nu ai observat ,numele tau este scris pe placuta de pe usa.Ai zis ca esti Kaya Stravinski,nu?Atunci asta e camera repartizata tie,mi-a zis cand am incuviintat.
-Dar eu nu pot plati pentru tot luxul acesta,am zis facand un semn spre tot ce ma inconjura.
-Acum faci parte din familia Dimkov deci si tie ti se cuvine sa traiesti la fel ca ei.Ar trebui sa te schimbi.Esti asteptata.
-A,da.Am si uitat.
Am luat valiza,am pus-o pe pat si am desfacut-o,luand prima rochie care mi-a cazut in mana.Era o rochie pe care tata mi-o daruise acum 2 ani,de ziua mea de nastere,asigurandu-ma ca aveam sa fur inimile tuturor baietilor care aveau sa ma vada.Era aurie ,cu mici paiete si cristale care straluceau la cea mai mica sursa de lumina si la fiecare miscare.Stiam pereche de pantofi perfecta pentru rochia scurta.,scurta pentru ca fata de acum 2 ani,inaltimea mea se schimbase drastic.
Am luat rochia si pantofii nude cu fiundita si m-am indreptat spre usa care am banuit ca era sala de baie.
Am deschis-o si m-am blocat.
Nu era sala de baie, ci o camera cu un pat si un dulap.
-E camera mea,a zis Eddie,in spatele meu,rasuflarea lui atingandu-mi ceafa.
-A,nu stiam ca locuiesti aici.
-Nu face nimic.Banuiesc ca vrei sa te duci sa te aranjezi.Baia e in partea cealalta,a zis aratandu-mi o usa pe peretele opus.
M-am intors ,grabind pasul ,simtindu-ma rusinata ca ii invadasem intimitatea.
Am intrat in baie,trantind usa un pic cam tare.Ma simteam asa.....penibil.
M-am dat cu apa rece pe fat,incercand sa alung roseata care mi se intiparise pe fata si nici nu am fost atenta la luxul in care ma lafaiam in propria baie.
Dupa un dus rapid,mi-am pus rochia si pantofii si mi-am lasat parul liber ,care pana acum il avusesem strans intr-un coc.
Inca aveam pe fata paloarea specifica moroilor dar era in special datorita zilelor nedormite.Dar tenul era si un pic rozaliu,semn al rusinarii de mai devreme.
Am aruncat inca o privire in oglinda inainte de a inspira adanc si a iesi .
Eddie isi schimbase uniforma cu una mai inchisa,un pic mai eleganta.
Un mic zambet ii juca pe buze cand m-a vazut studiindu-l.
-Ce?l-am intrebat.E prea mult?
-Stiu ca e prea indraznet din partea mea,mai ales ca sunt gardianul tau,dar arati traznet!
Am simtit din nou sangele navalindu-mi in obraji si colorandu-mi-i.
-Multumesc.Si tu la fel.Mergem?
-Dupa tine,milady!a zis facand o reverenta.